AVEM SOLUȚIA CÂȘTIGĂTOARE PENTRU AMENAJAREA COMPLEXĂ A PLAJEI DIN MAMAIA!

A fost desemnată soluția câștigătoare în cadrul concursului internațional ”Litoral. Mamaia, Constanța”, competiție inițiată de Administrația Națională „Apele Române”, în calitate de Autoritate Contractantă, în asociere cu Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral, cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România (OAR), în calitate de Organizator.

Soluția premiată reprezintă un proiect integrativ și sustenabil care aliniază elementele gândirii urbanistice și peisajere contemporane punând în același timp în valoare noua spațialitate a zonei litorale. Aceasta vizează planificarea și amenajarea zonei de plajă în acord cu natura și peisajul specific litoralului Mării Negre.

„Organizarea acestui tip de procedură este o premieră pentru Apele Române, iar rezultatul este desemnarea celui mai inspirat și creativ proiect de amenajare a noii plaje din stațiunea Mamaia. Vorbim despre stațiunea Mamaia în special, dar și de zona metropolitană din Constanța în general.

Practic, participanții la concurs au avut de răspuns, prin propunerea lor de proiect, unei provocări inedite: să alinieze elementele gândirii urbanistice și peisajere contemporane demonstrând că un proiect de amenajare nouă poate readuce echilibrul în această zonă”, a declarat ing. Laszlo BARABAS, director general adjunct al Administrației Naționale „Apele Române”, în cadrul evenimentului organizat ieri, la Arena Națională și transmis live pe pagina de Facebook a instituției, având ca ca scop anunțarea rezultatelor acestei competiții.

Astfel, în urma deliberărilor juriului, soluția câștigătoare (PREMIUL I) a fost proiectul nr. 100 –  MD1958 I Studio 82 SRL Autor principal: Studio 82 SRL și Vlad Sebastian Rusu Birou Individual de Arhitectură, co-autori: arh. Vlad Sebastian Rusu, arh. Octav Silviu Olănescu, arh. Andra Vlădoiu, arh. Andrada Pinte și arh. Petrică Maier-Drăgan, Colaboratori specialități: peisagist Alexandru Mexi.

“În ochii juriului, această propunere s-a remarcat datorită clarității viziunii de ansamblu, a forței masterplanului, a preciziei și clarității în înțelegerea dinamicii locului și a coerenței generale cu obiectivele concursului. Având ca punct de plecare o reconectare cu mediul natural, conceptul este susținut de o analiză clară și aprofundată a evoluției locului – un proces neîncetat de antropizare – și a fazelor sale determinante. Juriul a apreciat în mod deosebit atenția acordată în acest proiect temporalității, așa cum reiese din diagramele clare și din afirmațiile scrise. Juriul a apreciat, de asemenea, atenția acordată unor aspecte, precum capacitatea de înrădăcinare, stabilizarea solului și cerințele reduse de întreținere. Acesta a fost unul dintre puținele proiecte care a cartografiat și a ținut cont de vegetația înaltă prezentă pe sit: se așteaptă ca aceste exemplare să joace un rol important în dezvoltarea viitoare a proiectului.”  (aprecierea Juriului*-  Vezi prezentarea juriului de la finalul comunicatului).

Acest proiect va face obiectul încredințării serviciilor de proiectare pentru fazele PUZ, SF, PT-DDE și va fi semnat cu Administrația Națională „Apele Române”, în calitate de Autoritate Contractantă a concursului, în asociere cu Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral, administratorul obiectivului.

Astfel, prima etapă, prevăzută în contractul de servicii de proiectare, constă în predarea conceptului general de amenajare și detaliere a soluției prezentate în cadrul concursului. A doua etapă va fi elaborarea Planului Urbanistic Zonal care va fi supus avizării de către Consiliul Local al Municipiului Constanța. Ulterior avizării Planului Urbanistic Zonal, vor fi întocmite: studiul de fezabilitate, documentația pentru autorizarea executării lucrărilor și proiectul tehnic. Proiectantul va asigura asistență tehnică pe toată durata de implementare a proiectului până la recepția finală a lucrării.

Proiectul câștigător integrează, în strategia sa de dezvoltare spațială, trei elemente definitorii: turistic, urban și natural. Vorbim despre simbioza dintre: componentele spațiului construit, activitățile sale specifice și dotările necesare deschise accesibilității tuturor categoriilor de utilizatori și totodată să ia în considerare principiile biodiversității și sustenabilității.

”Accesibilitatea va fi prima și principala însușire a noului spațiu. Vorbim despre realizarea unei infrastructuri care să asigure accesul nemijlocit al tuturor oamenilor, inclusiv al celor cu dizabilități. De asemenea, vor fi amenajate locuri de joacă pentru copii, puncte de prim-ajutor și spații de acces facil al echipelor de intervenție (salvamar, ambulanță). Mai mult, noul spațiu va fi adaptat inclusiv pentru utilitățile publice (apă, canalizare și energie electrică), dar și pentru sistemele de colectare selectivă și reciclare a deșeurilor. Nici componenta de biodiversitate nu va lipsi, fiind create spații verzi care vor funcționa ca niște perdele vegetative armonizate zonei de plajă.”, a mai adăugat ing. Laszlo BARABAS, director general adjunct al Administrației Naționale „Apele Române”, în cadrul aceluiași eveniment.

În cadrul concursului (derulat în perioada 23 iunie 2023 -18 septembrie 2023, cu perioada de jurizare: 14-18 septembrie 2023), au fost depuse 19 proiecte (din România, Elveția, Spania și Norvegia). *Celelalte premii sunt prezentate în „Caseta Tehnică”.

Obiectivul principal al concursului a fost selectarea celei mai bune soluții în vederea amenajării complexe a plajelor din stațiunea Mamaia, județul Constanța, pentru atribuirea contractului de proiectare. Concursul a încurajat creativitatea, susținând în același timp cercetarea urbanistică, peisajeră și arhitecturală în sensul unui concept integrat de reamenajare a zonei de plajă actuale.

„Rezultatul final va fi un spațiu public unic și reprezentativ pentru România capabil să răspundă în egală măsură tuturor așteptărilor și exigențelor turiștilor și constănțenilor deopotrivă și care va pune în același timp în valoare noua spațialitate a zonei litorale a Mării Negre”, a concluzionat ing. Laszlo BARABAS, director general adjunct al Administrației Naționale „Apele Române”, în cadrul aceluiași eveniment.

 

*PREZENTAREA JURIULUI

MEMBRI TITLUARI

arh. urb. Irina Popescu-Criveanu (România):  

  • Membră în: Consiliul Director al ICOMOS România, Asociația Profesionale a Urbaniștilor din România, Asociația Peisagiștilor din România și a Ordinului Arhitecților.

arh. peis. Ana Horhat (România):  

  • Membru asociat ASOP filiala teritorială Nord-Vest;
  • Membru permanent în Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a Consiliului Județean Cluj;
  • Asistent asociat în Proiectare specializată peisagistică, Facultatea de Arhitectură, Cluj-Napoca.

arh. IGAL TARTAKOVSKY (Israel)

  • Asociat la Mayslits Kassif Roytman (MKR) Architects;
  • Profesor la Bezalel Academy of Art and Design;
  • Membru în Asociația Israeli Architecture.

arh. SAŠA BEGOVIĆ (Croația)

  • lector și critic la mai multe școli de arhitectură din Europa și din Statele Unite;
  • profesor asociat la University of Zagreb, Faculty of Architecture.

RODRIGO PÉREZ DE ARCE ANTONCIČ (Chile)

  • Face parte din Colegio de Arquitectos de Chile;
  • Profesor asociat de arhitectură la Escuela de Arquitectura, PUC, din Chile.

SILVIU ALDEA VIRGIL (România)-Șef de lucrări în cadrul Facultății de Arhitectură și Urbanism, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

RĂZVAN RADU (România)- Este reprezentantul Autorității Contractante

MEMBRI SUPLEANȚI:

DAN PETRE LEU (România) – Arhitect-şef în cadrul Primăriei Municipiului Constanța, Direcția Generală de Urbanism și Patrimoniu din 2020. A absolvit în anul 2003 Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” din București.

ADRIAN ABRUDAN (România)- Reprezentant al Autorității Contractante

 

*CASETĂ TEHNICĂ

 

VALOAREA PREMIILOR ACORDATE 
PREMIUCONTRAVALOARE
Premiul IValoarea estimată a contractului de servicii de proiectare, 7.650.780 LEI (1.545.612 EUR) fără TVA
Premiul II 185.625 LEI (37.500 EUR) fără TVA
Premiul III 86.625 LEI (17.500 EUR) fără TVA
Mențiunea I 24.750 LEI (5.000 EUR) fără TVA
Mențiunea II 24.750 LEI (5.000 EUR) fără TVA
Mențiunea III 24.750 LEI (5.000 EUR) fără TVA

 

În urma deliberării juriului, celelate premii au fost după cum urmează

 

PREMIUL II – Proiectul nr. 103 – PP1001 I PELINU PROJECTS SRL, Autor principal: Laura Cristea, Raphael Zuber – PELINU PROJECTS SRL, Coautori: Christian Beros – BEROS ABDUL ARHITECTI ASOCIATI SRL, Anisia Mouhamed, Colaboratori arhitectură: Adi Bratu, Erich Babă, Ana Brebeanu, Mădălina Dobre, Bianca Dumitrescu, Ana-Maria Marțiș, Raluca Mihăilă, Andreea Stah, Vera Apostolescu: “Începând încă de la titlu, această propunere face o declarație puternică care demonstrează o abordare cuprinzătoare și foarte detaliată a întregii zone a stațiunii Mamaia. Este unul dintre puținele proiecte care a analizat o zonă geografică mai largă, de la ecosistemul Deltei Dunării, pana la lacuri și la diversele caracteristici geologice. Strategia de plantare este foarte inteligentă și bine articulată, cu o atenție la detalii nemaiîntâlnită la alte proiecte, cum ar fi diferențierea pe zone a dimensiunilor de plantare, specii alese pentru condiții foarte specifice, de sol, expunere, umiditate, vânt sau sare, dune protejate cu arbuști cu spini pentru stabilizarea vegetației. A fost foarte apreciat și materialul vegetal ales, potrivit condițiilor sitului, dovedind profesionalism și studiu aprofundat.” – aprecierea Juriului

PREMIUL III – Proiectul nr. 104 – MM0809 I STARH – ARHITECTURA, CONSTRUCTII, DESIGN SRL, Autor principal: MARIA-IULIA STANCIU, FLORIAN STANCIU, Coautori: ADELINA MARIN, ANDREI DOBRIȚĂ, ANDREI IVĂNUȘ, TUDOR STĂNILĂ, RADU MĂLDĂRESCU, CRISTINA CIOBANU, ALEXANDRA STANCIU, TUDOR LULCIUC, OCTAVIAN BÂRSAN, SEBASTIAN CIULEI, DAVID MIHAI, DIANA IORDACHE, Colaboratori specialități: peisagistică NICOLAS TRIBOI: “Juriul a apreciat această propunere pentru abordarea curajoasă și neașteptată, pentru marea sensibilitate în materie de design și pentru atenția acordată meșteșugului. Bazându-se pe o matrice de ziduri și coridoare, interfața urbană subliniază noțiunea de prag, configurând în același timp grădini protejate de-a lungul plajei. Grădina cazinoului, de asemenea, a fost apreciată ca fiind un răspuns puternic, dar contraintuitiv, la provocările locului, inclusiv datorită relațiilor sale cu patrimoniul și punerea sa în valoare printr-un scenariu foarte sugestiv. Piscina propusă a fost apreciată ca un răspuns inteligent la modul în care poate fi reinventat barul istoric al cazinoului, evitându-se în același timp reconstrucția acestuia.” – aprecierea JuriuluI

MENȚIUNE 1 – Proiectul nr. 107 – NT9321 I PRÁCTICA ARQUITECTURA Y URBANISMO S.L.P., Autor principal: PRÁCTICA ARQUITECTURA Y URBANISMO S.L.P. (Jaime Daroca, José Mayoral & José Ramón Sierra), Colaboratori arhitectură: Raul Brito, Sarah Aillón, Benjamin Santander, Blanca Amorós, Costan Svinti, Colaboratori specialități: Juan Ramón Samanieg: “Acest proiect se concentrează pe renaturalizarea plajei din Mamaia prin crearea unui nou mediu natural rezilient din punct de vedere ecologic și biologic, reconstruind dunele de nisip endemice ale coastei. Ar trebui apreciat faptul că aceasta este una dintre puținele propuneri care iau în considerare stațiunea în întregimea ei și includ ambele maluri – marea și lacul. În acest fel, proiectul încearcă să reconecteze întreaga zonă, oferind un nou sistem de circulații, trasee, medii naturale și structuri nou construite.” – aprecierea Juriului

MENȚIUNE 2 – Proiectul nr. 110 – MA6848 I NORMA ARHITECTURĂ ȘI URBANISM S.R.L., Autor principal: Vlad Andrei Chiorean, Oana Antonia Filip, Alexandru Nicolae Fleșeriu, Andra Gabriela Hrenciuc, Miruna Moldovan, Péter Eszter, Radu Nicolae Stoica, Colaboratori specialități: Manoilă Andreea, landscape architect; Cristian Tetelea: “Conceptul de a restabili și de a construi o legătură puternică între stațiune și fâșia sa de coastă este elaborat și articulat prin proiectarea numeroaselor căi de acces Est-Vest, poziționate în mod inteligent ca o continuare a circulației existente în stațiune și, în unele locuri, îmbunătățesc funcționarea structurilor existente prin spațiul public nou creat. Propunerea oferă, de asemenea, o varietate mare de spații publice și diverse tipuri de spații verzi concepute pentru a se potrivi diferitelor activități distribuite în mod rațional de-a lungul parcului marin, ceea ce permite un echilibru potrivit pentru un parc de o asemenea anvergură.” – aprecierea Juriului

MENȚIUNE 3 – Proiectul nr. 117 – OS1337 I OUTBOX STUDIO SRL, Autor principal: OUTBOX STUDIO SRL, Coautori: bucharest.studio, Colaboratori arhitectură: arh. Ștefan Farmazon, Colaboratori specialități: Dan Radu (peisagist): “Juriul a apreciat proiectul pentru conceptul său clar și designul inteligent, care reinventează în mod eficient și cu mijloace minimale marea întindere a plajei. Principala calitate a propunerii reiese din felul în care parcul longitudinal se relaționează cu plaja desenând o serie de golfuri naturale și intime de-a lungul apei. Integrarea artei în proiect este lăudabilă, întrucât încearcă să stabilească un sentiment de apartenență, familiarizând vizitatorii cu mișcarea artistică remarcabilă a litoralului românesc.” – aprecierea Juriului

Planșele proiectelor le găsiți în link-ul de we transfer din corpul e-mailului.

***************************************************************************************************************************

Concursul, organizat de Ordinul Arhitecților din Romania (OAR), s-a realizat în conformitate cu prevederile Ghidului de bune practici în organizarea concursurilor de soluții OAR (rev. 2022), cu respectarea prevederilor legislației în vigoare privind atribuirea contractelor de achiziție publică. Concursul este public, într-o singură fază, deschis pentru România, țările Uniunii Europene și Spațiului Economic European și Confederația Elvețiană. Concursul de soluții este organizat ca o procedură independentă conform art. 105 lit. b) din  Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, urmând ca ulterior, în baza prevederilor Art. 104 alin. (7) din aceeași lege, contractul de servicii de proiectare să fie atribuit concurentului câștigător al concursului, în urma unei proceduri de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare.

 

Mai multe detalii pot fi găsite pe pagina oficială a concursului:

RO – https://oar.archi/concursuri/oar/litoral-mamaia-constanta/

Lasă un Răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate*