Astăzi, de Ziua Internațională a Educației și în Joia Științei, vă invităm la concurs!

Fii unul dintre cercetătorii neștiuți ai apelor și înscrie-ți clasa la concursul ”Cercetătorii neștiuți ai apelor” care se va derula începând de astăzi, 5 octombrie ora 11.00 și se va încheia în data de 23 octombrie ora 14.00.  În data de 25 octombrie, ora 12.00  vom anunța clasele câștigătoare!

    • Fotografia/video se trimite pe email iubescapa@gmail.com până la data de 23 octombrie ora 14.00, împreună cu: numele clasei, al școlii, numele cadrului didactic, denumirea lucrării, mesajul lucrării și acordul pe propria răspundere a cadrului didactic că deține acordurile scrise ale părinților doar în situația în care lucrarea trimisă conține fețele copiilor.

Cine poate participa: o clasă de copii (ciclul primar și gimnazial);

Concursul va avea trei secțiuni:

  1. Secțiunea ”Creație în natură” în care copii vor trimite pe adresa de email iubescapa@gmail.com fotografii reprezentând creații din elemente naturale (crengi, bețe, frunze, pietre, scoici). Acestea pot fi prezentate în interior sau în natură. Lucrarea va avea un nume și un mesaj. Fotografia trimisă nu va conține fețele copiilor.
  2. Secțiunea ”Colaj”: Aceasta va consta în trimiterea unor lucrări reprezentând asamblarea unor materiale reciclate (textile, hârtie, plastic). La final, lucrarea va avea un nume și un mesaj referitor la protejarea/salvarea naturii/apei. Fotografia trimisă nu va conține fețele copiilor.
  3. Secțiunea ”Experimente”: Aceasta va consta în prezentarea unui experiment cu apă, însoțită de un mesaj adresat apei. În timpul experimentului, vor fi explicați pași parcurși într-o manieră aleasă de cel care inițiază experimentul. Pentru această secțiune, pot fi trimise și materiale video. Fotografiile/video-urile trimise pot să nu conțină fețele copiilor. Dacă vor fi vizibile trebuie să fie îndeplinite drepturile de participare din Regulamentul concursului. REGULAMENTUL-CONCURSULUI_-Cercetatorii-nestiuti-ai-apelor-5
  4. Clasele vor participa cu o singură lucrare pentru o singură secțiune. Nu se vor acorda premii individuale, diferențiate.
  5. Se acordă trei premii pentru trei clase, câte unul pentru fiecare din cele trei secțiuni în valoare totală de 15.000 de lei.

La mulți ani tuturor elevilor și studenților, cadrelor didactice din România și nu numai și vă așteptăm la concurs!

De la ora 18.00, vă invităm să vizionați un nou interviu din cadrul campaniei noastre. Astăzi, intrăm în lumea hidrologiei experimentale împreună cu Flori, cercetător științific în cadrul INHGA și care ne va explica ce înseamnă evaporația și evapotranspirația.