
Componenta 1 – Managementul Apei
“Reconfigurarea actualului mecanism economic al Administrației Naționale Apele Române (ANAR) în vederea asigurării modernizării și întreținerii sistemului național de gospodărire a apelor, precum și a implementării corespunzătoare a Directivei-cadru privind apa și a Directivei privind inundațiile”
În vederea asigurării modernizării și întreținerii sistemului național de gospodărire a apelor precum și a implementării corespunzătoare a Directivei Cadru Apă și a Directivei de Inundații, la nivelul ANAR trebuie asigurat un management cât mai eficient al costurilor.
Astfel, este necesară reglementarea unui nou mecanism economic care să permită ANAR să răspundă în mod optim nevoilor instituției de asigurare a gradului de autofinanțare în raport cu principiile de bună guvernanță, evolutia economică si socială a diferitelor tipuri de beneficiari ai resurselor de apă, precum si contextul schimbărilor climatice și riscurilor inerente privind resursele strategice de apă, pe termen mediu si lung.
Ținta – Intrarea în vigoare a legii de modificare a Legii Apelor (L. 107/1996)- 30.09.2024
ALOCARE PNRR – 2,5 milioane euro
OBIECTIVUL PROIECTULUI:
- Reconfigurarea mecanismului economic pentru managementul sustenabil al infrastructurii de apă existente și dezvoltarea unei noi infrastructuri naționale de apă și a infrastructurii de management al riscului la inundații, ținând cont de cerințele Directivei UE a Apelor 2000/60/CE și ale Directivei 2007/60/CE privind Inundațiile.
În vederea asigurării modernizării și întreținerii sistemului național de gospodărire a apelor precum și a implementării corespunzătoare a Directivei Cadru Apă și a Directivei Inundații, la nivelul ANAR trebuie asigurat un management cât mai eficient al costurilor.
În acest scop, un nou mecanism economic va permite ANAR să răspundă în mod optim nevoilor consumatorilor, inclusiv prin îmbunătățirea conexiunii dintre atribuții și structura de personal, va deveni operațional, prin efectuarea studiilor necesare pentru cele 11 bazine hidrografice din România, care să acopere: (i) importanța economică a gestionării și utilizării durabile a apei; (ii) tendințele privind evoluția necesarului de apă și a volumelor de apă colectate la nivelul prelevate la nivelul bazinului/spațiului hidrografic și (iii) indicatorii macroeconomici pe termen mediu și lung și mecanismul optim de recuperare a costurilor pentru volumele de apă furnizate de ANAR utilizatorilor de resurse de apă în conformitate cu cerințele privind debitul privind debitul ecologic.
Pe baza acestor studii, se vor adopta modificări legislative ale Legii apelor nr. 107/1996 în vederea reglementării noului mecanism economic pentru resursele de apă din România.
BUGETUL PROIECTULUI:
- Valoarea totală a Proiectului pentru care se acordă finanțarea alocată prin PNRR este de 781.170 lei, valoare cu TVA, din care
- Valoarea eligibilă a proiectului finanțat din fonduri din împrumut rambursabil acordat României, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – 450.000,00 RON reprezentând 2.500.000 euro
- TVA – 0 lei
* curs de schimb mediu cf. Scrisorii Cadru emise de MF nr. 464142/10.12.2021, respectiv 1 euro = 4,98 RON
- Valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile din PNRR în sumă de 331.170 lei. Valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile este suportată din bugetul de stat (art. 13, alin. a din OUG nr. 24/2021).
PERIOADA DE IMPLEMENTARE:
Perioada de implementare este cuprinsă între data semnării contractului de finanțare și 30.09.2024.
BENEFICIARII PROIECTULUI:
Potentialii beneficiari ai proiectului pot fi toți utilizatorii de resurse de apă, inclusiv populația țării, pentru care se vor asigura resursele necesare unei preveniri eficiente împotriva riscurilor la inundații urmare a identificarii resurselor financiare necesare.
Investiția 4. Adaptarea la schimbările climatice prin automatizarea și digitalizarea echipamentelor de evacuare și stocare a apei la acumulări existente pentru asigurarea debitului ecologic și creșterea siguranței alimentării cu apă a populației și reducerea riscului la inundații
I.4.1 – Reabilitarea liniilor de apărare existente în conformitate cu Directiva privind inundațiile și cu Strategia Națională pentru Managementul Riscului la Inundații.,
– ALOCARE PNRR – 105 milioane euro
– ȚINTA 408 km diguri
I.4.2 – Reabilitarea acumulărilor permanente si nepermanente existente precum si realizarea de poldere noi
– ALOCARE PNRR – 235.3 milioane euro, din care:
-I.4.2.1 – acumulări permanente (baraje) reabilitate: 167,7 mil. euro
-I.4.2.2. – acumulări nepermanente/poldere reabilitate sau nou instalate: 67,6 mil. euro
– ȚINTA: 13 acumulari permanente reabilitate precum si 13 acumulări nepermanente laterale/poldere reabilitate sau nou instalate
TERMEN FINALIZARE: TRIMESTRUL I 2026
CONTRACTE DE FINANTARE:
50566/2022 – Servicii de proiectare, Aditionat după renegocierea indicatorilor CID
o Valoare totală contract: 47.729.805,66 lei (exclusiv TVA)
o Valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile din PNRR este de 8.963.225,23 lei
din care:
– Servicii de proiectare aferente I.4.1. – linii de apărare 408 km – 17.921.699,41 lei (Exclusiv TVA)
– Servicii de proiectare afererenta I.4.2.1. – 13 baraje reabilitate – 15.604.438,11 lei (Exclusiv TVA)
– Servicii de proiectare aferente I.4.2.2. – 13 poldere reabilitate sau nou instalate – 14.203.688,14 lei (Exclusiv TVA)
Obiectul contractului de finanțare
– Servicii de proiectare (fazele DALI, Pth, DE, Asistență tehnică din partea proiectantului ) aferente I.4.1. – linii de apărare 408 km
– Servicii de proiectare (faza DALI) afererenta I.4.2.1. – 13 baraje reabilitate
– Servicii de proiectare (fazele DALI, Pth, DE, Asistență tehnică din partea proiectantului ) aferente I.4.2.2. – 13 poldere reabilitate sau nou instalate
C1_I4.2_0_34509_01_10_2024 – Lucrări aferente I.4.2.1 – Valoare totală contract: 1.180.414.581,65 Lei (inclusiv TVA)
o Valoarea eligibilă din PNRR a proiectului este de 815.788.074,74 lei,
o TVA-ul aferent cheltuielilor eligibile din PNRR este de 154.999.734,20 lei lei,
o Finanțarea publică națională este de 176.156.951,86 lei,
o TVA-ul aferent finanțării publice naționale este de 33.469.820,85 Lei
Obiectul contractului de finanțare
o Lucrări (proiectare și execuție) de reabilitarea 13 de baraje existente, cu privire la care documentațiile tehnico-enocomice elaborate la faza de DALI au concluzionat ca nu există alternative fezabile pentru reducerea riscurilor de inundații;
o Servicii de supervizarea lucrărilor (proiectare și execuție) pentru reabilitarea a 13 baraje existente;
o Servicii de publicitate aferente Subinvestiției I.4.2 Reabilitarea acumulărilor permanente existente;
o Servicii de audit aferente Subinvestiției I.4.2. Reabilitarea acumulărilor permanente existente.
Contract de Finanțare Nr. 50565/26.07.2022_Investiția 5 ”Dotarea adecvată a administrațiilor bazinale pentru monitorizarea infrastructurii, prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență”
Obiectivul general al proiectului finanțat este achiziția următoarelor categorii mari de dotări, necesare pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență:
I. Vehicule pentru intervenții în situații de urgență (cu utilaje pentru acces și intervenție în teren accidentat, și șenilate amfibii pentru acces și transportul sacilor / digurilor mobile în zone greu accesibile);
II. Echipamente hardware și software necesare pentru procesarea, stocarea și analiza datelor culese de echipamentele de investigare și monitorizare a stării infrastructurii de apărare;
III. Echipamente de investigare și monitorizare a stării infrastructurii de apărare (Unmaned aerial vehicles (UAV) dotate cu echipamente LIDAR/FLIR, MULTISPECTRU și alți senzori, inclusiv training, echipament pentru tomografia digurilor – geoelectrorezistiv/georadar, inclusiv training).
* Data finalizării Proiectului: 30 septembrie 2025
Valoare totală proiect: | 207 417 000,00 Lei | 41 650 000,00 Euro |
Valoare totală proiect fără TVA: | 174 300 000,00 Lei | 35 000 000,00 Euro |
STADIUL ACTUAL
În cadrul Investiției 5 ”Dotarea adecvată a administrațiilor bazinale pentru monitorizarea infrastructurii, prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență” au fost demarate proceduri de atribuire contracte de furnizare prin intermediul SICAP, pentru cele 3 (trei) mari categorii de dotări:
I. “Vehicule pentru intervenții în situații de urgență (cu utilaje pentru acces și intervenție în teren accidentat, și șenilate amfibii pentru acces și transportul sacilor / digurilor mobile în zone greu accesibile”)” |
Au fost finalizate 2 (două) contracte de furnizare produse:
– Lotul 1 – Excavator pe senile cu brat lung (pana la 10 m) pentru realizarea de la distanta de rampe de acces, alte amenajari/deblocari si lucrari in zone greu accesibile;
– Lotul 6 – Utilaje senilate amfibii cu bena incorporata pentru acces in zonele greu accesibile in conditii de interventii in regim de urgenta.
Administrația Națională „Apele Române” are în desfășurare noi proceduri de atribuire contracte de furnizare.
II. “Echipamente hardware și software necesare pentru procesarea, stocarea și analiza datelor culese de echipamentele de investigare și monitorizare a stării infrastructurii de apărare” |
Au fost finalizate 2 (două) contracte de furnizare produse:
– Lotul 2 – Soluție informatică integrată, pentru asigurarea recuperării datelor în caz de dezastru (DR);
– Lotul 3 – Echipamente rețea comunicații date.
Administrația Națională „Apele Române” a demarat o nouă procedură de atribuire contract de furnizare.
III. “Echipamente de investigare și monitorizare a stării infrastructurii de apărare (Unmaned aerial vehicles (UAV) dotate cu echipamente LIDAR/FLIR, MULTISPECTRU și alți senzori, inclusiv training, echipament pentru tomografia digurilor – geoelectrorezistiv/georadar, inclusiv training)” |
Au fost finalizate ambele Loturi:
– Lotul 1 – Unmaned aerial vehicles (UAV) dotate cu echipamente LIDAR/FLIR, MULTISPECTRU si alti senzori, inclusiv training;
– Lotul 2 – Echipament pentru tomografia digurilor – geoelectrorezistiv/ georadar, inclusiv training.
Investiția I6 – “Realizarea cadastrului apelor” – Componenta 1 – Managementul apei, din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență
I. Prezentare proiect
În data 08.11.2023, s-a încheiat Contractul de finanțare nr. C1_I6_0_71601 Investiția I6 – „Realizarea cadastrului apelor”, între Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Administrația Națională “Apele Române”. Termenul de implementare a proiectului conform PNRR este trimestrul IV 2025. Proiectul se referă la delimitarea albiilor minore în vederea înscrierii provizorii în cartea funciară a acestora.
Obiectivele proiectului:
Obiectiv general: delimitarea rapidă a albiilor minore a cursurilor de apă, utilizând tehnici de interpretare și prelucrare semiautomată a informațiilor satelitare disponibile la nivel mondial și european pentru aproximativ 70% din lungimea cursurilor de apă cadastrate, determinarea prin metode semiautomate a zonelor active hidromorfologic (eroziune/sedimentare) care să sprijine implementarea Directivei Cadru Apă CE/60/2000, a punctelor critice ale infrastructurilor longitudinale ale cursurilor de apă (diguri, apărări de mal, etc) în vederea prioritizării investițiilor și a implementării Directivei Inundații CE/60/2007.
Activitățile proiectului, conform contractului de finanțare, constau în:
Activitatea I-cuprinde 3 subactivități:
– Achiziționarea unui model digital de teren (DTM)/model digital de suprafață (DSM) la nivel național, care va fi pus la dispoziția tuturor autorităților de stat;
– Dezvoltarea unei plaforme software pentru determinarea modificării albiei râurilor (procesul de eroziune/sedimentare, monitorizarea extracției de pietriș și potențialul de alunecare a solului în zonele cu baraje și lacuri de acumulare;
– Digitizarea și delimitarea semiautomată a albiilor minore ale cursurilor de apă, pe baza imaginilor satelitare și a imaginilor ortofoto DTM/DSM.
Activitatea II- SERVICII DE INFORMARE ȘI PUBLICITATE
Se vor derula activități de informare și publicitate în vederea consultării părților interesate, diseminarea rezultatelor și publicitate cu respectarea prevederilor Manualului de identitate vizuală al PNRR. Activitatea de publicitate și promovare a proiectului finanțat în PNRR are rolul de a asigura informarea privind disponibilitatea fondurilor europene alocate României, transparența utilizării acestora, vizibilitatea finanțatorului, a instituțiilor abilitate în gestionarea și implementarea programului, precum și diseminarea rezultatelor proiectului și a utilității acestora în domeniul gospodăririi apelor și al protecției împotriva inundațiilor.
Activitatea III -SERVICII DE AUDIT TEHNIC
Auditarea tehnică are rolul de a realiza o verificare atât a calității produselor proiectului, cât și a funcționalității aplicațiilor dezvoltate în cadrul proiectului. La final va rezulta un raport pentru a fi prezentat coordonatorului național și Comisiei Europene, prin care se va demonstra îndeplinirea jalonului aferent din PNRR.
Finanțarea proiectului Investiția I6 – „Realizarea cadastrului apelor” se realizează din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 1 – Managementul Apei, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate conform legii.
II. Achiziții publice – stadiul la 31.12.2024
Pentru implementarea activităților prevăzute în Propunerea de proiect-Anexa numarul 1 la Contractul de finanțare nr. C1_I6_0_71601 se are în vedere realizarea a 3 proceduri de achiziție publică, respectiv:
1 – Achiziția de servicii de digitizare/prelucrarea informațiilor geografice, satelitare și LIDAR în vederea delimitării albiilor minore.
În anul 2024 s-a derulat și s-a finalizat procedura de atribuire a contractului de achiziții publice. Lansarea procedurii a avut loc în data de 01.08.2024, iar deschiderea ofertelor în data de 17.09.2024. La data de 24.12.2024, ANAR a trimis comunicarea către câștigătorul acestei licitații.
2 – Achiziția de Servicii de informare și publicitate. Caietul de sarcini aferent serviciilor ce fac obiectul acestei activități a fost în analiză și revizuire în vederea demarării procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică, prevăzută pentru prima jumătate a anului 2025
3 – Achiziția de Servicii de audit tehnice efectuate de către un expert independent specializat în cadastru și geodezie a fost prevăzută a se realiza în prima jumătate a anului 2025.
III. Stadiul actual
– S-a semnat Contractul de prestări servicii nr. 01/13.01.2025, între Administrația Națională „Apele Române” (achizitor/beneficiar) și Asocierea S.C. GEOTOP S.R.L. (Lider de asociere) – S.C. INTERGRAPH COMPUTER SERVICES S.R.L. (ASOCIAT) – S.C. RARTEL S.A. (ASOCIAT) – S.C. INTER COMPLEX S.R.L.(ASOCIAT) (în calitate de contractant/prestator).
– Administrația Națională „Apele Române” a emis ordinul de începere a lucrărilor aferente acestui contract de servicii, iar în data de 22 ianuarie 2025 a avut loc ședința de deschidere a acestui proiect.
– Prestatorul a finalizat ETAPA 1- Analiza situației existente și întocmirea raportului preliminar (Livrabil 1) și a fost încheiat Procesul verbal de recepție cantitativă și calitativă pentru această etapă.
– Procedura de atribuire a contractului de prestări servicii de informare și publicitate este în derulare.
– A fost întocmită și transmisă la MMAP documentația necesară pentru aprobarea Cererii de transfer nr 1.
Componenta 2 – Păduri și Protecția Biodiversității
Reforma 2 – Reforma sistemului de management al ariilor naturale protejate se realizează în vederea implementării coerente şi eficiente a strategiei europene în domeniul biodiversității (măsura I4): „Investiții integrate de reconstrucție ecologică a habitatelor și conservarea speciilor aferente pajiștilor, zonelor acvatice și dependente de apă.”
Proiectul se numește: I4.a Eliminarea obstacolelor din cursurile de apă în scopul facilitării refacerii conectivității habitatelor și speciilor dependente de apă.
Administrația Națională “Apele Române” depune eforturi constante pentru a veni în sprijinul implementării Strategiei UE pentru biodiversitate, având ca orizont de timp anul 2030 și care vizează obiective comune legate Directiva-cadru privind apa (Directiva 2000/60/EC) și Directivele Păsări și Habitate (Directiva 79/409 privind conservarea păsărilor sălbatice și Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale și a florei și faunei sălbatice), respectiv de a restabili curgerea liberă a 25000 km de râuri, prin eliminarea barierelor și refacerea zonelor inundabile și a zonelor umede, de a îmbunătăți conectivitatea laterală a corpurilor de apă prin aplicarea măsurilor de retenție naturală a apei, crearea sau restaurarea zonelor umede, remeandrarea cursurilor de apă, etc.
În același timp, ținând cont de faptul că alterarea stării ecologice bune și potențialului ecologic bun al corpurilor de apă reprezintă o preocupare reală la nivelul întregii Europe, este necesară identificarea unor măsuri concrete care să restabilească echilibrul ecologic al acestora. Acest deziderat se poate obține numai printr-un management integrat, care să permită desfășurarea activităților socio-economice, a celor de prevenire a dezastrelor naturale, dar în același timp, să mențină o stare bună pentru corpurile de apă respective. În Anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului, de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al României, Secțiunea 1: Reforme și investiții incluse în planul de redresare și reziliență, Investiția 4. Investiții integrate de reconstrucție ecologică a habitatelor și conservarea speciilor aferente pajiștilor, zonelor acvatice și dependente de apă, este prevăzut Obiectivul Investiției 4.1, de a restabili conectivitatea cursurilor de apă prin eliminarea obstacolelor din cursurile de apă, contribuind astfel la refacerea conectivității laterale a habitatelor și speciilor acvatice și dependente de apă, în conformitate cu planurile de management aplicabile ariilor naturale protejate.
În acest sens, la data de 22.12.2022, pentru Subinvestiția I4.1 – „Eliminarea obstacolelor din cursurile de apă în scopul facilitării refacerii conectivității habitatelor și speciilor dependente de apă”, s-a încheiat Contractul de finanțare a serviciilor de proiectare nr. C2_I.4.1_0_52425, între Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții, Administrația Națională “Apele Române”, în calitate de Beneficiar al finanțării/Lider de parteneriat și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, în calitate de Partener 2.
Valoarea totală serviciilor de proiectare prevăzute prin contractul mai sus menționat este de 38.379.030,00 lei, echivalentul a 7.706.632,53 euro.
Finanțarea proiectului se va asigura prin Planul Național de Redresare și Reziliență 2020 – 2026, Pilonul “Tranziția Verde”, Componenta C2. Păduri și protecția biodiversității, Investiția I4. Investiții integrate de reconstrucție ecologică a habitatelor și conservarea speciilor aferente pajiștilor, zonelor acvatice și dependente de apă, Subinvestiția I4.1 – „Eliminarea obstacolelor din cursurile de apă în scopul facilitării refacerii conectivității habitatelor și speciilor dependente de apă”, în vederea atingerii Țintei 36 a PNRR.
Aceste investiții vor fi în conformitate cu prevederile planurilor de management ale ariilor naturale protejate și cu cele ale planurilor de management la nivel bazinal.
A.N. „Apele Române” a identificat mai multe zone adecvate pentru implementarea acestor investiții prin implementarea cărora, conectivitatea a cel puțin 1700 ha de habitate ripariene va fi refăcută. Proiectul are în componență 7 zone considerate pretabile pentru reconectare (5 în zona teritorială a Administrației Bazinale de Apă Jiu și 2 zone în zona teritorială a Administrației Bazinale de Apă Crișuri).
La aceasta dată, contractul de finanțare este în curs de derulare, termenul de finalizare a lucrărilor prevăzute prin contract fiind trimestrul II 2026.
Mai multe informații despre programul PNRR găsiți pe pagina de WEB: https://mfe.gov.ro/pnrr/, dar și pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/PNRROficial/)