INFORMARE DE PRESĂ


Administrația Națională „Apele Române” continuă derularea investițiilor prin PNRR:

Cadastrul Apelor, un proiect de importanță strategică, se apropie cu pași repezi de finalizare

Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) continuă derularea investițiilor strategice incluse în Componenta C1 – Managementul apei din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Administrația Națională Apele Române implementează pas cu pas cele mai ample investiții din ultimii ani dedicate creșterii siguranței și modernizării infrastructurii hidrotehnice din România. Ne implicăm responsabil în implementarea proiectelor astfel încât beneficiile produse de acestea să se întoarcă înzecit în comunitate oferind oamenilor mai multă siguranță printr-o infrastructură modernă, adaptată noilor schimbări climatice și capabilă să protejeze viitorul resurselor noastre de apă.”Sorin LUCACI, Director General ANAR

Administrația Națională ”Apele Române” salută faptul că Investiția 6 (Realizarea cadastrului apelor) din cadrul C1 – Managementul apei a fost reclasificată la categoria grant (fonduri nerambursabile), în urma negocierii cu Comisia Europeană, deși inițial fusese încadrată la categoria ”loan” (fonduri rambursabile).  

În cadrul unei serii de informări de presă, vom prezenta pe rând investițiile derulate de ANAR în cadrul Componentei  C1: Managementul Apei.

Astfel, ”Realizarea cadastrului apelor” finanțat prin Investiția 6 PNRR are ca obiect delimitarea albiilor minore ale cursurilor de apă, prin utilizarea de tehnici de interpretare și prelucrare semiautomată a modelului digital al terenului, modelului digital al suprafeței, a ortofotoplanurilor şi a informaţiilor satelitare disponibile pentru cca. 70% din lungimea cursurilor de apă cadastrate, determinarea prin metode semiautomate a zonelor active hidromorfologic (eroziune/sedimentare). Termenul de finalizare a implementării acestei investiții este 30 decembrie 2025, iar în prezent obiectul contractului este realizat în proporție de 75%. Din activitățile ce stau la baza contractului de prestări de servicii, sunt finalizate zborurile LIDAR si respectiv fotogrametric, restul activităților fiind în derulare si se încadrează în graficul de implementare.

Obiectivul realizării cadastrului apelor îl constituie înregistrarea în Sistemul Integrat de Cadastru şi carte Funciară a tuturor imobilelor care apartin Domeniului  Public al Statului Român, aflate în administrarea Administrației  Naționale „Apele Române” .

În prezent, promovarea investiţiilor din domeniul gospodăririi apelor întâmpină greutăți tinând cont de faptul ca sunt necesare demersuri pentru intabulare pe sectoarele ce necesită implementarea măsurilor propuse în cadrul Planurilor de Management al Riscului la Inundații si în Planurile de Management al Bazinelor Hidrografice realizate în Romania în procesul de implementare al Directivei Inundații CE/60/2007 si al Directivei Cadru Apa CE/60/2000.Totodată, nevoia de cooperare interinstituțională si dezvoltarea altor tipuri de infrastructuri care au legătură (traversează) cu apele (căi rutiere, cai ferate, rețele de transport electric si gaze, etc) necesită claritate în proprietatea deținută de statul român şi deținătorii privați în vederea asigurării condiţiilor de dezvoltare corespunzătoare. De asemenea realizarea cadastrului apelor va permite si limitarea unor eventuale dispute juridice determinate de suprapunerile de proprietate apărute în procesul de intabulare la nivel naţional.

La nivelul administratiilor bazinale, cadastrul apelor oferă baza de date necesară luării de decizii cu privire la concesionarea, exploatarea și protecția apelor, oferind sprijinul necesar identificării zonelor vulnerabile la inundații sau secetă și adoptarea măsurilor de protecție adecvate.

Referitor la stadiul de execuție al proiectului, până în prezent au fost realizate:

  • aerofotografierea pentru o suprafață de 195.965 km pătrați, reprezentând un procent de 82,20% din suprafața totală a României;
  • scanarea aeriană laser pentru o suprafață de 39.787 km pătrați, reprezentând un procent de 79,57% din suprafața contractată;
  • albii minore delimitate și digitizate pentru 49,700 km liniari, reprezentând un procent de 90% din suprafața contractată;
  • platforma software pentru determinarea modificarii albiei raurilor și gestiunea datelor obținute în cadrul proeictului este complet funcțională fiind create și transmise conturile de acces către utilizatorii din cadrul ANAR.

Prin datele pe care le furnizează, cadastrul apelor sprijină planificarea și realizarea lucrărilor de infrastructură (alimentări cu apă, irigații, protecție împotriva inundațiilor etc) și elaborarea unor decizii strategice pentru aceste domenii. asigurând conformitatea cu legislația națională și europeană, inclusiv cu Directiva-Cadru Apă (CE/60/2000).

De asemenea, cadastrarea cursurilor de apă va permite identificarea zonelor cu schimbări semnificative a folosinței terenurilor, extinderea urbanizării devenind un instrument suport in corelarea acţiunilor de dezvoltare spatială, cu luarea în considerare a hazardelor naturale (inundații, alunecări de teren, fenomene erozionale etc), care sa permită o îmbunătățire semnificativă a abordării managementului integrat al resurselor de apa la nivel de bazin hidrografic si naţional si implementarea cu succes a prevederilor Directivei Cadru Apa CE/60/2000, a Directivei inundații CE/60/207 si a Directivei Inspire CE/2/2007.

În ceea ce privește atragerea fondurilor europene, cadastrul apelor va oferi datele tehnice pentru realizarea studiilor de fezabilitate necesare elaborării proiectelor de finanțare,furnizând informațiile de bază care justifică necesitatea investițiilor.

Sorin Lucaci, director general ANAR:

Pentru prima dată în România, realizăm Cadastrul Apelor – un proiect de importanță strategică. Realizarea cadastrului apelor va permite obținerea unei evidențe oficiale a cursurilor de apă în ceea ce privește localizarea, suprafața, elementele de vecinătate, având un impact semnificativ imediat asupra gestionării sustenabile a resurselor de apă, prevenirea poluării și protecției împotriva inundațiilor. Proiectul va avea pe viitor un impact semnificativ, devenind baza tehnică viitoare pentru investiții sigure, eficiente și durabile în infrastructura de apărare împotriva inundațiilor.”.

 

Compartimentul Comunicare și Relații cu presa

Comentarii (1)

  • Răspuns Cadastrarea apelor este aproape finalizată. ANAR explică stadiul proiectului | Digi Economic - 12 august 2025

    […] „Realizarea cadastrului apelor va permite şi limitarea unor eventuale dispute juridice determinate de suprapunerile de proprietate apărute în procesul de intabulare la nivel naţional. La nivelul administraţiilor bazinale, cadastrul apelor oferă baza de date necesară luării de decizii cu privire la concesionarea, exploatarea şi protecţia apelor, oferind sprijinul necesar identificării zonelor vulnerabile la inundaţii sau secetă şi adoptarea măsurilor de protecţie adecvate", transmit reprezentanții ANAR. […]

Lasă un Răspuns pentru Cadastrarea apelor este aproape finalizată. ANAR explică stadiul proiectului | Digi Economic Anulează Răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate*