Proiectul privind Prevenirea și Reducerea Poluării din Spațiul Rural (RAPID)
Denumire proiect: Prevenirea și Reducerea Poluării din Spațiul Rural (RAPID)
Sursa de finanțare: Proiectul a fost aprobat pentru finanțare în baza Legii nr. 332 din 7 noiembrie 2023 pentru ratificarea Acordului de împrumut (Proiectul privind prevenirea şi reducerea poluării din spaţiul rural în România) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 6 aprilie 2023. Totodată, menționăm că proiectul (RAPID), prin Acordul de împrumut, are o finanțare rambursabilă contractată și de la un organism financiar internațional – Banca Mondială.
Perioada desfășurare: Durata de implementare a proiectului este 2024-2028.
Descrierea Proiectului RAPID
Obiectivele Proiectului sunt de a consolida capacitatea instituțională a Entităților Publice selectate să monitorizeze poluarea din agricultură și de a transfera cunoștințele privind reducerea poluării agricole pentru a fi aplicate de către fermierii participanți.
Proiectul cuprinde următoarele părți:
Modernizarea instituțiilor publice responsabile de controlul poluării
- Consolidarea capacității instituționale a MMAP
Sprijinirea capacității instituționale a MMAP de a monitoriza, evalua și raporta cu privire la investiții, inclusiv cu privire la componentele de mediu ale PNRR, inclusiv prin: (i) consolidarea capacității de efectuare a auditurilor interne; (ii) asistență tehnică pentru consolidarea capacității administrative a MMAP pentru monitorizarea și raportarea investițiilor în PNRR; (iii) asistență tehnică pentru dezvoltarea de aplicații software și licențe pentru PNRR, inclusiv dezvoltarea de software pentru monitorizare și evaluare și aplicații de raportare și software de interfață pentru îmbunătățirea integrării și comunicării cu structurile guvernamentale pentru PNRR; (iv) echipamente de birou pentru a sprijini capacitatea de monitorizare și raportare a MMAP; (v) autoturisme pentru capacitatea administrativă a MMAP; și (vi) activități de consolidare a capacității, inclusiv participarea la cursuri de formare, organizarea și participarea la conferințe și reuniuni pentru schimbul de cunoștințe.
- Consolidarea capacității naționale de monitorizare, prevenire și reducere a poluării din surse agricole în spațiul rural
(a) Consolidarea capacității instituționale a ANAR de a monitoriza calitatea corpurilor de suprafață și de apă subterană, inclusiv prin: (i) achiziționarea de echipamente de monitorizare și de baze de date integrate cu hardware și software (inclusiv servere); (ii) dezvoltarea unui sistem de avertizare timpurie în caz de poluare în creștere; (iii) dezvoltarea unui software care să sprijine obligațiile de raportare ale României în temeiul cadrului juridic relevant, inclusiv cu privire la nitrați; (iv) achiziționarea de echipamente pentru prelevarea de probe pentru testarea pesticidelor, a antibioticelor, a metalelor grele și a altor poluanți, monitorizarea calității apei, determinarea indicatorilor biologici relevanți pentru eutrofizare, monitorizarea nutrienților din resursele de apă de suprafață și subterană; (v) instruirea personalului relevant al ANAR responsabil cu analiza calității apei; (vi) instruirea personalului de laborator; (vii) dezvoltarea unui instrument informatic pentru modelarea emisiilor poluante generate de activitățile agricole; (viii) dezvoltarea sistemelor integrate de gestionare a informațiilor; și (ix) revizuirea Codului de bune practici agricole și a programului său de acțiune, precum și elaborarea de orientări privind reducerea poluanților și a emisiilor provenite din surse agricole.
(b) Consolidarea capacității instituționale a ANF, inclusiv prin: (i) asistență tehnică și achiziționarea de echipamente pentru dezvoltarea unei rețele naționale de îmbunătățire a sistemului de supraveghere și alertă (colectarea datelor meteorologice) privind bolile plantelor și dăunătorii, pentru un management integrat al dăunătorilor și utilizarea durabilă a pesticidelor și achiziționarea unei soluții software însoțitoare pentru un sistem de prelucrare automată a datelor pentru supraveghere/prognoză, alertă în timp real și recomandări privind utilizarea pesticidelor; (ii) achiziționarea de laboratoare mobile pentru inspecția și calibrarea echipamentelor de aplicare pe teren a pesticidelor; (iii) achiziționarea de echipamente și soluții digitale pentru consolidarea capacității laboratoarelor de monitorizare a utilizării pesticidelor, care vor îmbunătăți detectarea și identificarea bolilor plantelor și a organismelor dăunătoare; și (iv) adoptarea de tehnologii și soluții digitale destinate reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, cum ar fi bazele de date și aplicațiile informatice pentru a urmări circulația pesticidelor, asigurând trasabilitatea pesticidelor pentru a consolida utilizarea durabilă a acestora, monitorizarea și capacitatea de raportare.
(c) Consolidarea capacității instituționale a Direcției Îmbunătățiri Funciare și Fond Funciar din cadrul MADR, inclusiv prin: (i) efectuarea unei analize de diagnostic a sectorului agricol românesc; (ii) dezvoltarea unui software pentru colectarea, prelucrarea, analiza, cartografierea și raportarea integrată a datelor; și (iii) activități de consolidare a capacităților pentru a sprijini utilizarea software-ului și a tehnologiilor digitale.
Schimbul de cunoștințe, conștientizarea și transferul de informații/inovare pentru fermierii participanți
- Ferme model demonstrative și promovarea inovării
Sprijinirea îmbunătățirii și modernizării fermelor existente în scopuri demonstrative prin furnizarea de sub-granturi fermierilor participanți pentru subproiecte eligibile.
- Crearea unor rețele naționale de transfer de cunoștințe
Crearea de rețele naționale de transfer de cunoștințe pentru prevenirea și reducerea poluării din surse agricole prin implementarea programelor de formare.
- Campanie de conștientizare
Desfășurarea unei ample campanii de informare și conștientizare publică cu privire la activitățile din cadrul Proiectului (inclusiv alte intervenții finanțate în cadrul componentelor de mediu ale PNRR) la nivel local, regional și național cu privire la aspecte relevante, cum ar fi tipurile de poluanți și impactul lor economic și asupra mediului, activitățile de prevenire și reducere, activitățile de reziliență și de atenuare a emisiilor, impactul asupra climei și practicile agricole inteligente din punctul de vedere al climei, inclusiv prin organizarea de ateliere de lucru naționale și regionale, vizite în teren și călătorii de studiu și efectuarea de sondaje privind cunoștințele, atitudinile și comportamentul.
Managementul Proiectului
Sprijinirea managementului Proiectului, a implementării, monitorizării, raportării, evaluării, auditului financiar și evaluării și gestionării impactului social și asupra mediului, inclusiv prin activități de consolidare a capacității și finanțarea costurilor operaționale adiționale, bunurilor și vehiculelor.
Lansare licitații
Lansare licitatie echipamente laborator ANAR: https://www.mmediu.ro/articol/procurement-of-laboratory-equipment-for-the-national-administration-romanian-waters/7431