Proiectul DanubeSediment_Q2 este finanțat prin Programul INTERREG Regiunea Dunării (cofinanțat de către Uniunea Europeană) și are ca scop îmbunătățirea managementului cantității și calității sedimentelor în Bazinul Fluviului Dunărea pentru atingerea obiectivelor de mediu. Rezultatul principal este primul Plan de management integrat al sedimentelor (ISMP) pentru bazinul fluviului Dunărea. În cadrul proiectului se vor recomanda soluții și opțiuni concrete care vor fi integrate de către Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea (ICPDR) în următorul Plan de management al bazinului hidrografic al Dunării, precum și în Planul de management al riscului la inundații. Pentru a realiza acest lucru, de o importanță majoră vor fi: îmbunătățirea și extinderea rețelei de monitorizare calitativă și cantitativă a sedimentelor, noi metode de evaluare hidromorfologică și evaluarea riscului privind sedimentele. Pentru a obține aceste rezultate, este necesară o cooperare transnațională. Din acest motiv, părțile interesate sunt puternic implicate în discuție încă de la început. Pentru a dezvolta noi măsuri, se efectuează monitorizare și evaluare și se dezvoltă modele pe baza studiilor de caz, precum și a testelor pe modele fizice. Mai mult, sunt dezvoltate noi metode de evaluare a hidromorfologiei și a riscului efectelor unui echilibru sedimentar perturbat.
Obiectivele speciale ale proiectului sunt:
- – Îmbunătățirea monitorizării sedimentelor, managementului datelor și metodelor de evaluare în bazinul fluviului Dunărea
- – Fezabilitatea soluțiilor practice pentru a aborda alterarea sedimentelor, dezvoltate împreună cu părțile interesate
- – Elaborarea Planului de Management Integrat al Sedimentelor în context transfrontalier pentru Bazinul Dunării
Mai multe informații pot fi găsite aici:
https://interreg-danube.eu/projects/danubesediment-q2
https://www.linkedin.com/company/danubesediment-q2-interreg/
https://www.instagram.com/danubesediment_q2?igsh=bDNqdDY1aW9lYmMx
https://twitter.com/DanubeSediment