Circulaţia sau staţionarea vehiculelor pe plaje, diguri şi faleze, cu excepţia locurilor anume destinate în acest scop sau pentru intervenţii operative este strict interzisă, conform legislației în vigoare.
Pentru orice tip de încălcare a legislației cu privire la utilizarea plajelor și a apelor din zona costieră, riscați amenzi totale în valoare de 5000 de lei (persoane fizice) și 20.000 lei (persoane juridice).
În perioada 26 iunie- 2 iulie a.c., de la Năvodari la Vama Veche, 6 echipe de inspectori (ai Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral și de la nivelul altor Administrații Bazinale de Apă), formate din peste 20 de angajați, au controlat mai mulți operatori de plajă, dar și modul de respectare a regulilor de utilizare a plajelor și a apelor din zona costieră de către persoane private. Astfel, au fost aplicate amenzi în valoare de 2000 de lei pentru circulația cu autovehicule (de tip ATV) pe plaje, conform prevederilor legale din OUG nr. 202/2002 (*actualizata*) privind gospodărirea integrată a zonei costiere.
De asemenea, atragem atenția asupra faptului că operatorii de plajă trebuie să asigure accesul liber pe plajă şi libera circulaţie a persoanelor în spaţiul plajei. Astfel, suprafața sectorului/subsectorului de plajă folosită pentru închirierea șezlongurilor și umbrelelor în suport fix trebuie să fie maximum 70% din suprafața totală închiriată, diferența reprezentând-o zona destinată plajei pe nisip. La dimensionare nu se vor lua în calcul spațiile destinate amplasării altor dotări de pe plajă.
De asemenea, printre cele mai importante obligații ale operatorilor de plajă mai amintim:
- Să amplaseze grupuri sanitare;
- Să amplaseze coșuri de gunoi pentru colectarea a deșeurilor;
- Să nu permită camparea;
- Să nu permită focul deschis pe plajă;
- Să colecteze algele în grămezi în cazul producerii unui fenomen minor de înflorire algală și să degajeze linia țărmului;
- Să monteze panouri cu instrucțiuni de utilizare a plajei,a zonei și a apei de îmbăiere.
Acțiunile de control vor continua și vor viza atât respectarea de către persoane fizice a prevederilor legale, dar și a condițiilor impuse operatorilor de plajă prin contractele de închiriere.