Schimbările climatice au deja impact major asupra resurselor de apă din România, așa cum arată studiile realizate de-a lungul timpului de specialiștii Administrației Naționale „Apele Române” și cei ai Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.
Care sunt efectele imediate?
- secetă mai intensă și de lungă durată;
- inundații frecvente cu efecte agresive
- deteriorarea calității apelor prin amplificarea surselor de poluare, cu efecte negative directe atât asupra disponibilului apei, cât și asupra biodiversității acvatice.
Pe termen lung pot apărea schimbări în distribuția speciilor acvatice fiind posibilă dezvoltarea unor specii invazive.
Seceta nu poate fi evitată, însă putem să ne adaptăm atât prin măsuri individuale, cât și prin altele colective, dedicate comunităților.
Cum ne putem adapta schimbărilor climatice?
- Să continuăm investițiile în modernizarea sistemelor de alimentare cu apă, distribuție și epurare a apelor uzate urbane;
- Să aplicăm metode noi de folosire a terenurilor în zonele cu deficit de apă;
- Să reutilizăm apele uzate epurate în agricultură și sectoarele industriale;
- Să limităm pe cât posibil consumul și deteriorarea apelor subterane;
- Să armonizăm măsurile structurale și cu cele verzi în proiectele de dezvoltare a infrastructurii prin îmbunătățirea microclimatului și alimentarea freaticului;
- Economisirea apei la consumatorul final;
- Reducerea pierderilor în rețelele de distribuție prin programe de modernizare;
- Colectarea individuală a apei de ploaie (de pe acoperișurile clădirilor), precum și folosirea acesteia la udatul grădinilor.
Trebuie să învățăm să avem grijă de apă și de cei de lângă noi, astfel încât resursa de apă să fie suficientă pentru toți!