Proiectul „Reducerea Riscului la Inundații a Municipiului Tecuci, județul Galați” a fost finalizat

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), în parteneriat cu Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) – Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad  a finalizat execuția lucrărilor  din cadrul  proiectului „Reducerea Riscului la Inundații a Municipiului Tecuci, județul Galați” – Cod MySMIS 2014+ 152210.

Proiectul a fost implementat în cadrul POIM – Axa Prioritară 5 – Promovarea adaptării la schimbările climatice, a prevenirii şi a gestionării riscurilor, Obiectivul Specific 5.1 – Reducerea efectelor şi a pagubelor asupra populaţiei cauzate de fenomenele naturale asociate principalelor riscuri accentuate de schimbările climatice, în principal, de inundaţii şi eroziune costieră. Acesta vizează inclusiv promovarea acțiunilor orientate spre prevenirea principalelor riscuri accentuate de manifestările schimbărilor climatice, îndeosebi inundații și eroziune costieră, în vederea evitării pagubelor economice și pierderilor de vieți omenești, precum și a conformării cu cerințele directivelor din sector. 

Lucrările executate au ca scop  reducerea riscului de producere a dezastrelor naturale generate de schimbările climatice din ultimii ani, cu efecte asupra populației, a bunurilor materiale, a obiectivelor socio-economice, a terenului, a ecosistemelor și biodiversității, prin implementarea unor măsuri verzi, structurale și nestructurale în zonele cu risc potențial semnificativ la inundații din aria de interes.

     Au fost executate următoarele obiective de investiție:

Obiectul 1 – Acumulare nepermanentă Tecucel Volum = 2,76 mil.mc, ce include: lucrări de decopertare, lucrări de îmbunătățire a terenului de fundare, umpluturi corp baraj și dig, lucrări de compactare, lucrări de înierbare, lucrări de betonare, lucrări de realizare prism drenant din balast și montare de aparate de măsură și control.

Obiectul 2 – Regularizare albie-lucrări de calibrare și decolmatare pe o lungime de 5.700 metri, ce include: lucrări de recalibrare și de decolmatare a cursului de apă Tecucel.

Obiectul 3 – Reabilitare și reechipare stații de pompare SP1 și SP2, două bucăți, ce include: lucrări de reparații la clădirile stațiilor de pompare, lucrări de reparații la cuve pompe și lucrări de desfaceri/demolări ale celor două stații  de pompare și înlocuirea/modernizarea agregatelor de pompare și instalații electrice.

Obiectul 4 – Plantare cordoane forestiere pe o lungime de 3.363 metri – Pârâu Rîpa Roșie pe o lungime de aproximativ 1964 metri, respectiv pârâu Tecucelu Sec pe o lungime de 1399 metri.

Valoarea totală a proiectului este de 217.571.493,71 lei.

 

Proiect co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin

Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020

Lasă un Răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate*