Ervin MOLNAR, directorul general al A.N.Apele Române, se află astăzi în zonă pentru inspectarea lucrărilor:
„Echipele noastre sunt mobilizate exemplar și, încă din zilele trecute, au început lucrul intens. Dacă nu vom mai avea fenomene hidrometeorologice neprevăzute, mai mult ca sigur, până la sfârșitul anului, lucrările vor fi finalizate. În acest fel, vom putea să redăm locuitorilor orașului nostru un curs de apă plăcut vederii, cu o apă de calitate superioară celei de acum.”
Sub directa coordonare a directorului ABA Mureș, Cosmin-Rareș Butiulcă, echipele de lucru și-au reluat în aceste zile acțiunile de refacere a pârâului Pocloș. Acestea au fost sistate din cauza evoluției fenomenele hidrometeorologice din ultima perioadă. Specialiștii estimează că, până la sfârșitul acestui an, lucrările vor fi finalizate.
Lucrările sunt executate în albia minoră a pârâului Pocloș, pe sectorul delimitat de podul rutier de pe B-dul 1 Decembrie 1918 (amonte) și podul rutier de pe strada Budai Nagy Antal (aval) în intravilanul localității Târgu Mureș.
Până în acest moment, au fost efectuate lucrări de îndepărtare a vegetației din apă și de pe maluri. De asemenea, echipele ABA Mureș au realizat un dig provizoriu (batardou) din 2000 de saci de nisip pentru devierea cursului de apă, în vederea asigurării accesului oamenilor care execută lucrările în albie.
Din cauza caracterului torențial al pârâului Pocloș, și în acest an, asistăm la o explozie de vegetație acvatică cauzată de temperaturile neobișnuit de mari. Acest fenomen este accentuat și de specificul cursului de apă, care are debite mici și viteze reduse ale apei. La acestea, se adaugă și starea avansată de degradare a câmpului de dale existent care, în anumite zone, este complet deteriorat.
Toate acestea contribuie la amplificarea vegetației acvatice și a fenomenului de depunere aluvionară în albie (la care contribuie și cei doi afluenți de cămpie).
De aceea, în perioada imediat următoare, specialiștii ABA Mureș vor realiza un canal de scurgere format din elemente prefabricate care să preia debitele mici din perioadele secetoase și să faciliteze colectarea apei. Implementarea acestei soluții va contribui la mărirea vitezei de scurgere a apei și, ca rezultat pe termen mediu și lung, va ameliora efectele exploziei de vegetație acvatică și va limita depunerile aluvionare.
Lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul anului. Costurile de execuție sunt estimate la 3800 mii lei și sunt suportate din surse proprii ale ABA Mureș.
Compartiment Comunicare și Relaţii cu Presa