Astăzi, la sediul Ministerului Fondurilor Europene (MFE), a avut loc o ședință de lucru, în prezența ministrului Ioan Marcel Boloș. În cadrul acesteia a participat alături de directorul general al Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR), Ervin MOLNAR, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), Costel ALEXE.
Administrația Națională „Apele Române” a prezentat o variantă a fișei de proiect pentru dotare cu echipamente de monitorizare aeriană a digurilor, precum și achiziționarea unor utilaje și echipamente grele, inclusiv cazare mobilă pentru deservenți, în vederea întăririi capacității de reacție în situații de urgență, generate de inundații, ghețuri sau alunecări de teren cu blocări de albie, în valoare totală de 35 de milioane de euro.
Totodată, a avut loc o videoconferință cu consultantul Jaspers, care, împreună cu reprezentanții MMAP și ANAR, au stabilit pașii de urmat pentru promovarea celor 17 proiecte în valoare de 426 milioane de euro, care vor fi finanțate din acest exercițiu financiar prin Programul Operațional Infrastructură Mare, axa prioritară 5.
La finalul ședinței a fost programată o întâlnire cu reprezentanții MFE, în cursul săptămânii următoare, pentru a găsi soluții de accelerare a accesării fondurilor de coeziune pe domeniile gestionate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, respectiv aer, apă și păduri.