Prevenirea inundațiilor poate fi realizată printr-un management integrat al apei în țările din lungul bazinului dunărean

Prevenirea inundațiilor poate fi realizată printr-un management integrat al apei în țările din lungul bazinului dunărean

În perioada 5-6 iunie 2019, a avut loc la București, cea de-a doua întâlnire a partenerilor din cadrul proiectului DANUBE FLOODPLAIN marcând un an de la începerea implementării acestuia. În cadrul întâlnirii la care a participat și reprezentantul Programului Transnațional pentru Dunăre, a fost evaluat stadiului de implementare a proiectului în vederea realizării obiectivelor și au fost trecute în revistă rezultatele obținute după primul an de implementare.

Proiectul DANUBE FLOODPLAIN este finanțat de Programul Interreg Europe prin Programul Transnațional Dunărea 2014-2020 și este implementat de 18 instituții și organizații partenere și 5 instituții cu rol de parteneri strategici asociați din zece țări care fac parte din bazinul fluviului Dunărea (Austria, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Germania, Ungaria , Slovacia, Slovenia, România și Serbia).

Instituțiile și organizațiile partenere din România sunt Ministerul Apelor și Pădurilor(MAP), Administrația Națională „Apele Române”(ANAR) care are și rolul de lider al proiectului, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor(INHGA) și WWF România.

Obiectivele principale ale proiectului

Obiectivul principal al proiectului este îmbunătățirea managementului apelor transfrontaliere și prevenirea riscului de inundații, maximizând, în același timp, beneficiile pentru biodiversitate. Acest lucru ar putea contribui la crearea unei rețele de ecosisteme acvatice mai stabile și bogate în specii, care să ofere avantaje suplimentare comunităților locale și care să reducă atât impactul diferitelor activități umane, cât și efectul evenimentelor climatice extreme.
Proiectul va avea ca rezultat îmbunătățirea cunoștințelor despre managementul integrat al apei în rândul țărilor dunărene, prin: restaurarea zonelor inundabile, combinarea infrastructurilor clasice și a celor verzi, adoptarea unor măsuri de retenție naturală. Toate acestea vor fi realizate cu implicarea tuturor părților interesate (stakeholderilor), a căror cooperare este foarte importantă în planificarea și implementarea durabilă a unor astfel de proiecte.
La această întâlnire au fost trecute în revistă rezultatele obținute după primul an de implementare corelat cu cheltuielile financiare ale partenerilor de proiect. Totodată, au fost detaliate activitățile proiectului, planul de lucru și au fost convenite atât acțiunile imediate, cât și cele pentru următoarele șase luni.
În data de 28 septembrie 2018, a avut loc prima întâlnire a Comitetului de coordonare a proiectului în care, atât partenerii de proiect, cât și partenerii strategici asociați au fost reprezentați la nivel de decizie, cu scopul de a fi informați cu privire la stadiul proiectului.

Situația actuală și pericolul inundațiilor

Lucrările de regularizare istorice și recente – baraje și diguri, întreruperea conectivității longitudinale și laterale, modificările în modul de utilizare al terenurilor – care au avut loc de-a lungul bazinului Dunării, au dus la reducerea masivă a suprafețelor de luncă. Diminuarea acestor zone cu până la 68% în ultimii 100 de ani a avut efecte dezastruoase atât pentru comunitățile locale care au fost expuse inundațiilor, cât și asupra biodiversității. Lunca Dunării a avut întotdeauna rol de protecție naturală împotriva inundațiilor cauzate de viituri și scurgeri rapide, iar scăderea suprafeței acesteia, împreună cu ploile torențiale cauzate de schimbările climatice, au generat inundații masive în Europa începând cu anul 2002. În același timp, reducerea suprafețelor de luncă a cauzat pierderea habitatelor pentru multe specii, pierderea conexiunilor între ecosisteme și implicit scăderea biodiversității, o bogăție a acestor zone în trecut.

Informații despre proiect

Implementarea proiectul DANUBE FLOODPLAIN a început în data de 1 iunie 2018 și se va încheia la 30 noiembrie 2020.
Proiectul este implementat cu finanțare asigurată prin Programul Interreg Europe – un program al Uniunii Europene pentru cooperare interregională care ajută autoritățile locale și regionale din Europa să elaboreze și să promoveze prin Programul Transnațional Dunărea, politici mai bune de coeziune economică, socială și teritorială în regiunea Dunării prin integrarea acestora în diferite domenii specifice.

Proiectul DANUBE FLOODPLAIN intră sub incidența Axei prioritare 2 a Programului Transnațional Dunărea respectiv „Responsabilitatea față de mediu și cultură în Regiunea Dunării”, având ca obiectiv specific consolidarea managementului transnațional al apei și prevenirea riscurilor la inundații.
Valoarea finanțării totale pentru DANUBE FLOODPLAIN este de 3,67 milioane EUR.

Pentru mai multe informații vă rugam vizitați:

www.interreg-danube.eu/danube-floodplain